Mania si repulsia i se citeau in ochii mari si caprui ca de copil. Era ca si cum raza de soare timida se chinuia acum sa il arda cu ura. Era uimit. Intotdeauna avuse incredere in el si intotdeauna crezusa ca orice ar face nu e de neiertat. Si cu toate astea, acum cand in sfarsit intelesese ce simtea pentru ea, era tarziu. Disperarea ce il cuprinse nu putea fi explicata in cuvinte. Durerea ii sfasia trupul iar mintea nu ii mai era limpede. Nimic din ce facea inainte nu mai functiona. EA, fiinta umana de o frumusete rupta din lumea ingerilor capata cea mai dulce nuanta trandafirie in obrajii ca de marmura la simpla lui atingere, si vedea clar cum tanjea sa fie mai aproape de el. Acum, cu fiecare apropiere a sa o facea sa scrasneasca dintii perfecti cu ura iar fata capata o nuanta stacojie de manie pura, incontrolabila, primitiva. Nu...nu putea fi totul pierdut...nu acum.
Isi aduna cu greu gandurile si isi stapani lacrimile care i ar fi tradat slabiciunea pentru prima data de cand se nascuse. Stia ca era ultima sansa de a repara ceea ce el, fiinta egoista si demna de orice dispret distrusese cu nonsalanta nu cu mult timp in urma.
O cunostea perfect si ii cunostea cea mai mare slabiciune. Stia ca el si dragostea pentru el o lasau mereu fara aparare.
Aceleasi trucuri vechi le aplica si de data asta fiind sigur ca nu avea cum sa dea gres. In fond, cat de mult se putea schimba o persoana dupa o absenta de numai 4 luni? Si totusi...ea statea inca asemeni unei statui perfecte in fata lui cu aceasi ura intiparita pe fata ei frumoasa. Parea de neclintit, parea atat de sigura cum nu o mai vazuse vreodata.Se ura pe sine pentru ceea ce ii facuse in trecut dar era tarziu sa mai indrepte vreuna din fapte. Putea numai sa spere ca farmecul personal il va trece pe lista celor iertati.
Cu pasi marunti incerca sa se apropie. Incerca sa ii vorbeasca dar vocea i se stinse de tot iar incercarea de a forta cuvintele sa iasa durea. Si cu toate astea nu se opri pentru ca durerea din gat nu putea fi comparata cu durerea din suflet. Reusi intr-un final sa explice, sa-si cearca scuze, sa implore iertare si sa jure ca totul s-a schimbat.
Raspunsul fu oarecum cel la care se gandise deja desi nu ar fi recunoscut asta. Ea se misca din pozitia ei perfecta doar pentru a se indeparta cat de mult posibil de el iar expresia fetei ramasese aceeasi numai ca acum tremura. Emotii? Manie? Era de-a dreptul incurcat. Avea nevoie disperata sa ii inteleaga acea stare iar nevoia ii fu curand satisfacuta in momentul in care, pentru prima data de cand se aflau unul in fata celuilalt ea vorbi. Cuvintele au iesit reci. Daca ar fi avut puterea de a ucide, un singur cuvant ar fi fost suficient sa-l doboare definitiv.
"Dragostea iti va smulge inima din piept...dar nu va fi singura." Suficient pentru ca el sa inteleaga ca sansele lui au devenit nule cu 4 luni in urma cand ea disparuse intr-un mod misterios.
Ingerul din fata sa avea acum intiparit pe fata un zambet cu adevarat malefic, generat probabil de expresia contorsionata a fetei lui. Durerea lui o amuza deci...Suferinta lui era ceea ce ea isi dorea in schimbul suferintei pe care el i-o provocase. Cinstit...dar totusi crud.
Nu a putut spune absolut nimic iar ea decise ca e momentul sa dispara. Cu toate ca suferinta lui ii provoca placere, ii lasa totusi si un gust amar pe care il reprima totusi cu foarte multa iscusinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu