Always strangers, never friends

Always strangers, never friends. This is how we live our life. Never there for each other always complaining....We can't remember the last time we laughed together...We can't remember if we even did this. I don't know when you're sad and you can barely remember my name.We never use the word "us". I feel ashamed when I look at you and you never look at me, not even when you say something. The ground must be more understanding because I can't think of any other reason why you stare at it. It's like we don't speak the same language, we don't breath the same air...I don't feel like I should tell you anything and you have nothing to say. I wake up early in the morning and my first thought is to leave the room forgetting that you lay there next to me. It's like you're not there. I can't find the reason...I don't know how we got here but something it's broken. I am not sad and neither are you. We are sick of each other. The only reason we still live together lying that we are perfect for each other is that we are afraid of the fact that people may actually ask questions and we don't even have answers. We can't even remember when we stopped talking. We just don't do this anymore and we're cool with it. We like to pretend...we love to lie...We're actors and our life is the stage. We enjoy it and we don't complain about anything...No tears, no changes...only lies...Why? Because we're good at this.

Vesinca nemultumire

M-am gandit indelung ( mai mult de 5 secunde) la intrebarea urmatoare: de ce nu ne multumim niciodata cu ceea ce avem la dispozitie? Draguta intrebare...prima ma reactie a fost ( NU RADETI! ) : "Nu stiu!".M-am gandit din nou si raspunsul a fost si mai copilaresc..."Pentru ca..." si cam atat.

Dupa cele 5 secunde minunate mi-a venit si ideea. Nu ne multumim cu ceea ce avem la dispozitie pentru ca in realitate nu avem nimic. Sau, mai bine zis, ceea ce ne este pus la dispozitie nu prezinta interes prin faptul ca intr-un mod foarte uimitor superficialitatea nu mai este la moda. Se incearca mai nou sa fim profunzi...am intrat in UE...ne-am civilizat...etc.Ma chinui sa nu schitez nici un zambet la aceasta afirmatie care sustine ca am devenit civilizati.

Revenind la nemultumirile noastre vesnice, pot spune ca niciodata ceea ce este accesibil nu este pe plac fiindca aproape de fiecare data ceea ce este usor de luat nu merita efortul. Este foarte bine cunoscut faptul ca orice lucru bun se obtine mai greu.

Revenind acum la intrebare, permiteti-mi sa formulez raspunsul : "Nu ne limitam si nu ne multumim cu ceea ce ne este pus la dispozitie fiindca nu merita sa ne risipim energia pe lucruri care nu merita. Ne straduim sa ajungem la lucrurile care au intradevar o anumita valoare, anumite calitati, lucruri care iti raspatesc pe deplin eforturile supraomenesti depuse pentru a le obtine"!!!
Am dreptate? :-s (Stiu ca am dar imi place sa o aud >:) )

Stefan Banica JR.*Doar un Craciun cu tine!*

Santa Claus is coming to town

A venit dupa cum era de asteptat si perioada sarbatorilor de iarna. Colinde,brad, miros de scortisoara, focul din seminee si cadouri, toate menite sa ne introduca intr-o atmosfera magica, de sarbatoare.

Ador atmosfera de Craciun cand toata lumea se straduieste sa fie mai buna, pasinca si darnica.

Mosul este si el pe ultima suta de metrii a pregatirilor. I-am scris chiar si o scrisoare ( nu ma pot dezobisnui de acest obicei :)) ). Sunt exact ca u

n copil mic care abea asteapta sa gaseasca surpriza de sub brad.

As putea scrie mai mult dar am langa mine o cana uriasa de ciocolata calda ( defapt e cappuccino :"> ) si un film bun de craciun asa ca va voi lasa in compania unui colind care va aparea postat undeva mai sus...sau jos :)).

Sarbatori fericite!

Miracle...yes

Miracol...da..imi place cuvantul...e puternic...Demodat? Poate...dar e atat de frumos...

Un miracol e de multe ori tot ceea ce ai nevoie. Un miracol este infinit cu forme infinite.

Miracolul apare atunci cand te astepti mai putin, atunci cand ai mai mare nevoie, atunci cand poate nu meriti.

Miracolul are in opinia mea definitia celui mai bun prieten. Deci cel mai bun prieten e un miracol.

Este o surpriza placuta ce apare atunci cand nu primesti nimic altceva. Te face sa te simti bine...binecuvantat...viu...dornic....

De multe ori miracolul este ultima salvare pe care cineva o asteapta. Apare in fiecare replica a fiecarui om deznadajduit. "Astept un miracol" "Tot ce ma mai poate salva acum este un miracol". Apare in replica omului uimit "E un miracol". Apare in inima fiecaruia sub forma unui sentiment infloritor si este ..."un miracol".

Repetat de mii de ori acest cuvant nu deranjeaza cum fac celelalte. Ofera speranta...acea senzatie de bine...acea incredere in viitor...in necunoscut..

E un miracol...

Closed for ever

In sfarsit! A inteles in sfarsit. A renuntat.

De cate ori nu a spus ca o va face insa nu a avut puterea necesara...A refuzat luni si chiar ani sa renunte de teama urmarilor. S-a incapatanat atata vreme sa se agate de un esec. Amintiri frumoase imbinate cu amintiri ce ii insangerau sufletul au fost lasate sa ii bantuie intreaga fiinta.

De acum nu mai poate continua. Dupa atata suferinta a decis ca e timpul sa isi continuie viata de acolo de unde a lasat-o candva.

A inteles ca fiinta vinovata de dezastru nu va veni niciodata sa repare ceea ce a distrus cu atata cruzime...cu atata indiferenta...cu atatea minciuni.

E greu chiar si acum insa si-a recapatat orgoliul si nu are de gand sa priveasca inapoi. Ofteaza incet si paseste timid inainte. In minte-i rasuna doar cateva cuvinte. Repeta soptit ceva ce nu i se pare prea convingator : "Inchisa pentru totdeauna". Continua sa mearga cu o hotarare din ce in ce mai pronuntata si are de gand sa mearga cat mai mult. Nu are de gand sa se intoarca de unde a plecat. Stie ca nu va fi rechemat vreodata.

Stia ca ii va fi greu si parca incepe sa inteleaga asta.Efortul depus este imens insa are incredere pentru ca stie ca mai rau de atat nu ii va mai fi.

Cu timpul incepe sa devina usor si aceleasi cuvinte pe care le repeta candva ii revin in minte. Zambeste larg si lasa gandurile sa iasa la suprafata. Trage aer adanc in piept si spune doar atat : "Inchisa pentru totdeauna". Nimeni nu stie cata satisfactie ii ofera faptul ca in sfarsit o poate spune cu o convingere de neclintit. In fond...este o adevarata victorie.

Close your eyes and you will find peace...

Sta cu privirea pierduta pe fereasta mare a dormitorului. Afara e toamna....afara e frig si ploua...Ah! S-a dus vara... Lacrimile ei se sincronizeaza perfect cu picaturile perfecte de ploaie si singuratatea ei se resimte parca peste tot in jur.

Si cu toate astea se simte mult mai bine si parca fata ii este luminata de un zambet fin, iar buzele parca nu mai tremura.Nu sunt lacrimi de regret pentru ca nu are regrete.

Isi dorea doar ca tot ce insemna vara sa ramana...A realizat insa ca totul e inca acolo...in inima ei ...in imaginatia ei...

Dintr-o data se ridica de pe pat. Rochia scurta de matase i se pare dintr-o data atat de nepotrivita insa picioarele desculte o poarta lin spre usa.

Isi aminteste cat de mult obisnuia sa ii placa ploaia si fara sa mai stea pe ganduri se trezeste in mijlocul gradinii inca desculta...inca purtand rochia scurta de vara.

Brusc, zambetul se transforma in hohot de ras iar expresia fetei i se lumineaza. E fericita.

What about love?

Stai de multe ori si te gandesti la cat de mult suferi pentru ca iubesti pe cineva. Si te pierzi astfel printre ganduri si intelegi intr-un final...poate putin cam tarziu ca ai gresit fata de acea persoana.

Totul incepe cu o idee fixa conform careia acest sentiment nu are cum sa se sfarseasca. Te agati de idee inca de la inceput si scopul tau in viata ajunge la un moment dat sa fie acela de a mentine acel sentiment in viata.

Si totusi cel mai curajos lucru nu este sa te lupti sa mentii in viata ceva ce poate din cealalta parte a murit de mult ( nu conteaza din vina cui). Dai dovada de curaj atunci cand incepi o noua lupta: aceea de a te desprinde de trecut. Era intradevar foarte frumos ce simteai si poate chiar te mentinea vesel, plin de viata si fara prea multe griji. Era intradevar ceva ce se apropia de perfectiune. Si cu toate acestea din momentul in care totul moare trebuie sa te desprinzi. Iti faci rau tie si ajungi poate sa ii faci rau si persoanei pe care sustii ca o iubesti.

Daca iubesti vrei tot ce e mai bun pentru aceea fiinta. Nu intotdeauna tu esti ce e mai bun pentru aceasta. Trebuie sa recunosti ca poate e altcineva undeva acolo care ii poate aduce acea fericire pe care tu nu ai reusit sa i-o aduci.

Recunosc ca doare cand observi ca tu...care il cunosti de ceva vreme nu poti face la fel de multe pentru el cum poate face ea..pe care o cunoaste de cateva zile. Dar ce trebuie sa te bucure este ca lui ii este bine.

Cand totul ia sfarsit nu exista vinovat. Nu poti invinui pe nimeni petru ceea ce simte..sau pentru ceea ce nu simte. Nu te poti razbuna pentru asa ceva si nu poti ranii pentru ca tu suferi.

O persoana indragostita e fiinta lipsita de egoism care vrea ce e mai bun pentru cel pe care il iubeste. Dragostea se bazeaza pe ajutor neconditionat.

Si totusi dragostea e de mai multe tipuri. Poate fi impartasita sau nu. Ambele pot durea la fel de tare si totusi..a iubi cu toate ca nu esti iubit poate fi crud...te poate sfasia in mii de bucatele distincte aruncate in mii de directii aleatorii.

Ca o ploaie de vara

Ce as putea spune in momentul asta ? Nu stiu...sau .. ba da! Stiu...

A simtit cineva vreodata ca toate sunt fara rost ? Fara motiv..pur si simplu. A simtit cineva vreodata ca lumea ia sfarsit cand lucrurile sunt aparent normale ? A simtit cineva vreodata ca in ciuda miilor de persoane ce il inconjoara e singur ?

Eu sunt sigura ca da. E imposibil sa te simti mereu in regula, mereu fericit. Si totusi simti ca este ...ILEGAL sa te simti altfel. Ti se tot spune ca viata e frumoasa si ca toate trec si este total adevarat..sau nu..partial adevarat pentru ca nu toate trec. Dar cu toate astea in momentele triste fiecare cuvant de alinare doare, fiecare incercare se soldeaza cu esec facandu-te pe tine sa crezi ca nimic nu va mai fi cum a fost.

Poate ca este o prostie dar eu imi imaginez viata ca o zi de vara. Acea zi in care te trezesti si e soare.Apoi se innoreaza si incepe sa ploua...o ploaie calda cu stropi imensi. O ploaie care cade din abundenta lasandu-ti impresia ca nu se va termina niciodata. Apoi, dupa un timp neasteptat de scurt se opreste si soarele iese iar.

Too late...or maybe too early

Stau, plang, privesc in gol. Incerc si nu pot. Ma chinui dar nu reusesc.E greu sa zambesc cand nu am motiv. E greu sa ma gandesc ca tot ce pot face este sa las totul in urma. E greu. Mereu a fost. Nu a contat si stiu ca nu va conta vreodata. M.a durut dar am acceptat. Am incercat sa ma prefac ca nu imi pasa. Am incercat sa fac totul sa para usor. Dar cu toate astea am dat gres. Nu pot. Nu mai pot merge mai departe. Am simtit de multe ori nevoia sa ma opresc si sa plang. Atat. Si m.am oprit. M.am asezat ghemuita ca un copil tinandu.mi disperata genunchii si am plans. Nopti, zile, saptamani, luni. Totul a fost in zadar. Durerea e inca aici. Imi smulge in continuare cu o deplina cruzime ultimele bucati ramase din inima mea. Incercand sa ma ridic m.am afundat si mai mult in marea de durere si lacrimi. Inchid ochii si ascult. Nimic. O tacere mai apasatoare decat insasi moartea ma infioara.

"Time will never be just right"

E atat de tarziu.Mai e putin si incepe o noua zi.Noaptea sopteste la ureche dar nu o aud…nu vreau sa o aud.Timpul alearga…ma alearga pe mine.Nu imi da voie sa aleg.Poate e prea tarziu fiindca alegerea a fost facuta.Totul pare neschimbat, dar adunand clipa cu clipa vei avea o surpriza.Tot ceea ce era candva a disparut.A disparut de mult insa timpul mereu are grija sa ascunda dovezile crimelor sale.Timpul ucide.Timpul lasa trecutul de izbeliste si ne impinge pe noi in fata lucrurilor noi…ne impinge spre viitor.Nu poti fi la fel pentru ca nu ai cum.Totul se schimba mult prea repede si timpul abea daca mai exista cu adevarat.Lasi in urma si mergi mai departe.Uiti sau vrei sa uiti.Nu ai certitudinea ca in fata ta e ceva real insa nici trecutul nu mai exista .Timpul te obliga sa continui, te forteaza sa te schimbi.El are grija de fiecare din noi.Ne maturizeaza usor.Ne arunca in bratele disperarii sau ale fericirii.Timpul trece…merge mai departe fara regrete.Timpul nu are sfarsit.Noi suntem singurii care ne ciocnim de sfarsit.El merge mai departe.Nu ii pasa.De ce i-ar pasa?

Feminism

In lipsa de ocupatie m-am gandit si eu la multe. Si am ajuns sa ma gandesc si la feminism, care este privit ca fiind o miscare prin care se incearca a fi stabilita egalitatea intre sexe. Mai exact, a fi feminist inseamna a incerca sa impui drepturi egale pentru femei si barbati. Acest lucru se incearca de vreo 300 de ani si aparent se presupune ca femeia a ajuns sa fie egala barbatului in drepturi.

Toti barbatii se trezesc spunand cuvinte mari de care se mira chiar si ei, gen:intre sexe lucrurile stau la fel...adica noi oferim femeilor drepturi egale cu a le noastre, nu discriminam..etc..Si ajungi tu ca si om sa te uiti la televizor. Si se ajunge si la capitolul stiri. Citesti in bara de jos a ecranului sau apare un titlu imens pe ecran o data la cateva minute : femeie agresata de sot...femeie agresata de nu stiu cine .

Permiteti-mi sa va povestesc ceva. Pentru simplul fapt ca a indraznit sa ii spuna lui Gheorghe ca poate si el sa isi spele farfuria sau sa isi duca rufele jegoase la cos(nu sa le spele..doar sa le deplaseze ), Leana incaseaza vreo doi pumni si cateva vorbe " de dulce".Pare tare amuzant...si totusi realitatea e cruda;)
Merg pe strada si aud cate un...intelectual..spunand...FEMEIA LA CRATITA!...Acelasi intelectual care nu cu multa vreme in urma spunea ca el nu vede altceva decat egalitate in drepturi pentru ambele sexe.

Se spune ca feminismul e o problema demodata.Demodata de ce? Pentru ca nu suntem in stare sa intelegem ca indiferent de caracteristici toti suntem oameni ?

A..pardon....femeia este considerata un animal ce se extinde pe zi ce trece..cu gura maaaare care nu face decat sa cicale...in ciuda faptului ca nu detine creier.

Mda..uitasem ca in opinia a jumatate dintre barbati asta e descrierea unei femei.Atata timp cat se supune, satisface nevoi si placeri, este perfecta dar in cazul in care deschide gura sa critice e buna de aruncat la gunoi.

Atatea citate frumoase gasesti peste tot cu privire la femeie: fiinta sensibila...bla bla bla.Vorbe...in realitate lucrurile stau cu totul altfel.

E clar ca secolul 21 care se presupune ca ne reprezinta deoarece este un secol al civilizatiei, secolul mintilor deschise, nu face decat sa readuca o atmosfera a Evului Mediu.

Nu ma credeti? Iesiti pe strada:-??.

I try to be me :)

Realizez ca uneori viata este exact cum este in momentul asta vremea de afara. Acum totul este superb, soare etc iar peste cateva minute ninge. (Ce.i drept in viata mai mult ninge ...) Ma intreb de ce trebuie totul sa fie atat de greu. Viata in esenta ei este atat de simpla incat ne uimeste, numai ca noi facem tot posibilul sa o complicam.

Gresesc si stiu. Gresesc si nu imi pasa. Gresesc dar platesc pentru greselile mele.Sunt om. Nu am pretins niciodata ca as fi mai presus de oricare alt om. Sunt departe de a fi perfecta, sau macar draguta. Sunt ..eu.

Lumea imi zice sa ma schimb. De ce ? Nu vreau sa fiu copia fidela a unui sablon. Nu vreau sa fiu ca ceilalti. E altceva cand esti unic in felul tau, chiar daca nimeni nu apreciaza asta. Nu astept aplauze pentru ceea ce fac. Imi iubesc dulcele anonimat in care am avut grija sa ma acopar. Nu tanjesc dupa atentie. Vreau numai sa fiu eu in continuare fie ca acest lucru convine sau nu celor din jur.

Still love him ?

Isi aminteste. O doare. Stie ca e vina ei si cu toate ca l.a iubit nu l.a vrut aproape de ea. Stie ca suna aiurea dar se multumeste ca a facut un lucru bun. Nu l.a ranit iar ea a facut ce a fost mai bine pentru ea. Un gest atat de egoist...da..in esenta ea e o fiinta egoista...

Desi uraste tot ceea ce e legat de el, il iubeste...sau...l.a iubit. Nu stie. Sunt momente in care nici nu isi aminteste numele lui. O amintire prafuita pusa cu grija deoparte. Pusa cu grija deoarece de fiecare data cand amintirea iese la suprafata durerea e acolo, prezenta. Si cu toate astea sunt momente cand parca sufera. Cand o doare. Momentele in care ii aude vocea ( de la celalalt capat al firului, si poate al lumii) o blocheaza desi in mintea ei ea stie ca l.a uitat de mult. Desi o enerveaza orice semn din partea lui, desi nu vrea sa auda nimic legat de el, desi vocea lui odata stinsa lasa in urma un gol, parca ii aduce totusi putina alinare.

Il mai iubeste? Cu siguranta nu...sau....nu stie. Iubeste amintirea? Probabil. Ar da timpul inapoi? NU!

E defect...

Eu am mai spus si cu alte o cazii dar voi repeta. Traim o viata defecta. Iubim dar renuntam la sentiment pe motiv ca se poate transforma intr.un feeling prea dureros. Nu stim sa ne asumam riscuri. Cerem de la viata multe : bani, masina, vila si mai stiu eu ce, dar in fata lucrurilor simple ne blocam. Nu ne e rusine sa jignim un prieten dar ne jenam cand incercam sa spunem un banal dar pretios "Te iubesc".

Suntem defecti pentru ca renuntam la fericire pentru nimic.Chiar nimic... Eu m.am obisnuit sa ma trezesc spunand exact opusul la ceea ce gandesc, sau sa o dau in bara, sau sa ma aflu la momentul nepotrivit in locul nepotrivit.

Nu suntem perfecti si sunt constienta. Asta este farmecul defapt. Suntem diferiti. Si cu toate astea suntem defecti.

Am ajuns sa ma intreb daca e ceva care sa conteze sau daca e cineva pe care sa intereseze cu adevarat ceva.

M.am nascut intr.o astfel de lume si m.am adaptat perfect la conditiile si ironiile ei. Am devenit si eu printre toti ceilalti o persoana defecta intr.o lume defecta.O simpla dovata ca inca traiesc !

I want my life back!!!!!!

"Cat de tampit poate fi un om?" nu e o intrebare pertinenta.Un om poate fi de la incredibil de tampit in sus. Intotdeauna o zi perfecta este complet distrusa. Intotdeauna timpanele imi sunt zgariate de un tipat isteric care cere ceva de urgenta. Intotdeauna trebuie sa inteleg durerile celor din jur si sa fiu cat de poate de draguta si sa arat cat de multa compasiune posibil.

S'a gandit totusi cineva macar asa prin absurd ca poate mie nu imi pasa? S'a gandit cumva vreo persoana ca poate eu nu ma bucur atunci cand colega de la doua clase distanta a cazut in mijlocul holului ?

Niciodata nimeni nu se gandeste inainte sa spuna un cuvant.Si totusi mereu se supara cineva cand recunosti inutilitatea sau irelevanta unei afirmatii.

Am ajuns sa merg pe strada si sa ma rog sa imi sune telefonul. Nu rade! Chiar asa este. Vezi atata prostie pe stradutele mici si inghesuite ale orasului monoton incat vrei si tu sa ai un moment "mort" .Adica iti doresti un moment in care toata atentia ta sa se concentreze asupra unui lucru normal.

Nu cred ca face nimanui placere sa mearga pe strada si sa auda cat de frumos ii este fundul ori cat de nasol ii sta parul. Nu cred ca ii pasa cuiva de acest aspect ajuns dintr'o data subiect de discutie pentru pietonii care nici nu se grabesc si nici nu au altceva mai bun de facut decat sa iti critice fiecare aspect posibil.

Ai plecat pe strada fara nervi? Stai calm :-j ca nu vei ramane la fel pana la sfarsitul zilei! Nu ma crezi? Incearca!